Fermierii afectați de secetă ar putea obține o suspendare a plății ratelor pentru o perioadă de 18 luni.

30 / 04 / 2020 2

Parlamentul modifică OUG nr. 37/2020. Fermierii afectați de secetă își vor putea suspenda ratele la credite și la contractele de leasing timp de 18 luni. 

În urmă cu 2 zile, Parlamentul a adoptat o lege pentru aprobarea și modificarea OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare.  În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (11) din proiectul de lege, obligația de plata a ratelor (rate de capital, dobânzi și comisioane) acordate debitorilor afectați de toate tipurile de secetă, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, dar nu mai mult de 31 octombrie 2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare. 

Proiectul de lege a fost trimis spre promulgare președintelui Iohannis, iar dacă va fi promulgat, va intra în vigoare cu putere de lege.  

Ce înseamnă asta? Și de ce ți-ar păsa? 

În măsura în care legea va fi promulgată de președintele Iohannis, presiunea pusă pe bănci va fi imensă. Cu un număr deja destul de mare de credite suspendate în contextul COVID-19, această nouă măsură va pune băncile în situația de a fi lipsite de o mare parte a veniturilor pe care se bazau și va genera probabil o serie de modificări în politicile de creditare. 

2020-04-30T13:03:34+03:00
LegalHelp

Ai nevoie de mai multe informații? Nicio problemă.
Te putem pune în legătură cu un avocat.

Vreau să consult un avocat.