Răspunderea administratorului pentru datoriile firmei.

29/04/2020 3

Epoca în care datoriile firmei erau doar ale firmei a trecut. Noua realitate legislativă permite organelor  fiscale să solicite atragerea răspunderii administratorului pentru creanțele fiscale restante ale unei societăți comerciale. 

Deși fenomenul este întâlnit atât în materie fiscală, cât și în materie de insolvență, în cele ce urmează vom analiza zona de fiscalitate. 

Cum se manifestă atragerea răspunderii administratorului? 

Conform regulii clasice, societatea răspunde pentru datoriile acumulate cu propriul său patrimoniu.[1] Prin derogare de la această regulă, art. 25 alin. (2) Cod pr. fisc. permite organelor fiscale să emită o decizie prin care să dispună atragerea răspunderii administratorului pentru obligațiile fiscale restante ale societății. Asta înseamnă că administratorul va fi obligat să achite datoriile fiscale ale societății, iar în caz de neplată, va putea fi executat silit.        

În ce condiții poate fi dispusă atragerea răspunderii administratorului? 

În primul rând, răspunderea administratorului poate fi atrasă doar pentru cazul în care societatea se află în stare de insolvabilitate (a nu se confunda cu starea de insolvență/faliment). Potrivit Codului de procedură fiscală, este insolvabilă societatea ale cărei venituri și/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale restante.[2]

În al doilea rând, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii, organul fiscal are obligația de a verifica existența stării de insolvabilitate și de a încheia în acest sens un  proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate. Prin urmare, decizia de angajare a răspunderii administratorului nu poate fi emisă în lipsa sau anterior întocmirii și comunicării procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate.[3]

În al treilea rând, în cauză trebuie să existe indicii din care să rezulte că starea de insolvabilitate a societății a fost cauzată ca urmare a unor fapte săvârșite de administrator cu rea-credință (adică cu intenție). Simpla neplată a datoriilor fiscale pe fondul inexistenței unor disponibilități bănești în patrimoniul societății nu este suficientă pentru a se putea reține că administratorul a acționat cu rea-credință. Dimpotrivă ICCJ a reținut în mai multe decizii de speță faptul că  organul fiscal are obligație de a administra probe din care să rezulte reaua-credință a administratorului.[4]  

Cu alte cuvinte, organele fiscale trebuie să dovedească faptul că administratorul a acționat cu intenția frauduloasă de a provoca starea de insolvabilitate cu care se confruntă societatea.[5]    

În fine, decizia de atragere a răspunderii poate fi emisă doar în măsura în care administratorul se află în una dintre ipotezele prevăzute la art. 25 alin. (1) Cod proc. fisc., respectiv atunci când : 

  • anterior declarării insolvabilității, administratorul a dobândit cu rea-credință o parte din activele societății; 
  • administratorul, asociații, acționarii, sau orice altă persoană, au provocat starea de insolvabilitate prin înstrăinarea sau ascunderea activelor societății;
  • administratorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale restante și care nu pot fi achitate; 
  • administratorul, sau orice altă persoană, a determinat cu rea-credință nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; 
  • administratorul, sau orice altă persoană, a determinat cu rea-credință restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat. 

Așa cum se poate observa, emiterea deciziei de atragere a răspunderii este rezultatul unei proceduri în cadrul căreia organul fiscal trebuie să verifice și să îndeplinească cumulativ mai multe condiții. 

Ce instrumente are la îndemână administratorul?

În măsura în care decizia de atragere a răspunderii are un caracter abuziv sau nefondat, administratorul afectat de respectiva măsură poate formula contestație la instanța de contencios administrativ. 

Precizăm faptul că administratorul nu se poate adresa direct instanței, el fiind obligat să parcurgă procedura plângerii administrative prealabile.[6]     

Concluzii.  

Confruntarea cu o decizie de atragere a răspunderii este destul de neplăcută, și reprezintă o mare sursă de stres pentru toți administratorii aflați într-o astfel de situație. 

Partea bună (dacă putem spune așa ceva) este că în practică am observat o predispoziție a organelor fiscale de a trece destul de ușor peste etapa verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege. Această ușurință conduce deseori la săvârșirea de greșeli, creând astfel posibilitatea desființării în instanță a deciziei de atragere a răspunderii. 

Este de reținut faptul că procedura contestării acestui tip de decizii are un caracter tehnic destul de pronunțat, motiv pentru care este recomandat ca ea să se efectueze prin intermediul unui avocat. 

 

*          *          *

[1] Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 – Legea societăților comerciale, Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

[2] Potrivit art. 265 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, este insolvabil debitorul ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.

[3] ICCJ - Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 3204 din data de 9 iunie 2009, disponibilă pe www.scj.ro.

[4] ICCJ - Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 1587 din 27 martie 2014; în același sens este și Decizia nr. 1177/2015.

[5] Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 5327/2016.

[6] Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

2020-05-03T02:10:35+03:00
LegalHelp

Ai nevoie de mai multe informații? Nicio problemă.
Te putem pune în legătură cu un avocat.

Vreau să consult un avocat.
Răspunderea administratorului pentru datoriile firmei.